Ziua și problemele în Poliția Română...
Polițiștii încadrați ca medici veterinari la Birourile de Protecția Animalelor sunt obligați să plătească lunar 50 lei pentru menținerea calității de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, o cerință considerată abuzivă și neconstituțională de către SIDEPOL.
- •Medicii veterinari din Poliția Română trebuie să plătească lunar 50 lei pentru a rămâne membri ai Colegiului Medicilor Veterinari
- •Această taxă nu este decontată de angajator și nu este prevăzută în legislație
- •Calitatea de organ de cercetare penală este incompatibilă cu alte funcții publice sau private conform Legii 364/2004
- •Legea 160/1998 prevede suspendarea calității de membru al Colegiului Medicilor Veterinari pe perioada exercitării funcției publice
- •Există o contradicție între ANSVSA și Direcția pentru Protecția Animalelor privind această situație
Mai mulți membri ai Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL, care au fost încadrați pe funcțiile de medic veterinar de la nivelul Birourilor de Protecția Animalelor, ne-au contactat și ne-au comunicat că angajatorul le cere anual, ca polițistul să facă dovada că deține certificat/atestat de membru al Colegiului Medicilor Veterinari vizat pe anul in curs, însă pentru a face parte din acest colegiu, fiecare membru trebuie să achite din banii lui o taxă lunară de 50 lei, sumă de bani care nu este decontată de angajator.
Acestă solicitare vine ca urmare a unei condiții inserată în mod abuziv în fișa postului de către angajator, pentru că noi românii, facem lucrurile după ureche și nu ne place să citim, motiv pentru care ne asociem cu lozinca ,, las-o bă că merge așa”.
Mai mult, colegii nostri au și calitatea de organ de cercetare penală, iar în conformitate cu prevederile art. 2 alin. 4 din Legea nr. 364/2004 privind organizarea şi funcţionarea poliţiei judiciare:
,,Art. 2 - ……….
(4)*) Calitatea de organ de cercetare penală al poliţiei judiciare este incompatibilă cu orice altă funcţie publică sau privată, cu excepţia funcţiilor didactice din învăţământul superior.”
le este interzis să desfășoare alte activități, respectiv le este interzis în a avea cabinete veterinare și de a profesa în afara orelor de program, iar taxa lunară achitată către Colegiul Medicilor, este doar pentru a satisface cerința angajatorului, solicitare care însă este abuzivă și contravine normelor de drept, pentru că în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 2 din Legea nr. 160 din 30 iulie 1998 - pentru organizarea şi exercitarea profesiunii de medic veterinar se prevede că:
,, Art. 16 - ……………
(2) Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, în cazul funcţionarilor publici, se suspendă pe perioada exercitării funcţiei publice.”
Culmea este că și reprezentanții Autorității Naționale Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, susțin că medicului veterinar care ocupă o funcție publică trebuie să i se suspende calitatea de membru în Colegiul Medicilor Veterinari, dar specialiștii din cadrul Direcției pentru Protecția Animalelor sunt de altă părere.
Până vă lămuriți, noi vă recomandăm să ne citiți această postare și dragi ,,specialiști” ai Direcției pentru Protecția Animalelor, vă solicităm ca de îndată să dispuneți eliminarea acestei condiții din fișa postului, pentru că este neconstituțională și abuzivă.
Organizația noastră a sesizat atât conducerea M.A.I. cât și conducerea I.G.P.R. cu privire la aceste inepții. Vezi adresa:

Vă rugăm ca în continuare să ne sesizați problemele dumneavoastră, pentru a le putea transmite și noi reprezentanților de la M.A.I. și de la I.G.P.R., nu de altceva dar conducerea acestor instituții întotdeauna ne-a rugat să sesizăm aceste derapaje și noi chiar îi ascultăm.
Schimbarea suntem noi!
Întrebări frecvente
Ce obligații au medicii veterinari din Poliția Română?
Trebuie să demonstreze anual că sunt membri ai Colegiului Medicilor Veterinari și să plătească o taxă lunară de 50 lei din banii proprii.
Este legală această cerință?
SIDEPOL consideră cerința neconstituțională și abuzivă, contrar prevederilor Legii 160/1998 și Legii 364/2004.
Ce prevede Legea 364/2004?
Calitatea de organ de cercetare penală al poliției judiciare este incompatibilă cu orice altă funcție publică sau privată, cu excepția funcțiilor didactice.
Ce prevede Legea 160/1998?
Calitatea de membru al Colegiului Medicilor Veterinari, în cazul funcționarilor publici, se suspendă pe perioada exercitării funcției publice.
Ce a făcut SIDEPOL?
A sesizat conducerea M.A.I. și I.G.P.R. cu privire la aceste probleme și solicită eliminarea condiției din fișa postului.










